METRO, recunoscut ca Top Employer în România

București, 25 ianuarie 2021 – Au fost anunțate companiile certificate ca Top Employer 2021, iar METRO se află printre organizațiile de top ce au primit această titulatură în România, dar și în alte opt țări în care retailer-ul este prezent - Pakistan, Polonia, Turcia, Germania, Bulgaria, Italia, Franța și Rusia.

Institutul Top Employers, autoritate globală în recunoașterea excelenței în resurse umane, certifică organizațiile bazându-se pe rezultatele obținute în urma evaluării practicilor și politicilor de Resurse Umane. Acest studiu se desfășoară pe șase direcții și acoperă 20 de teme precum: Strategii de resurse umane, Mediul de lucru, Recrutare, Training, Diversitate și Incluziune.

Strategia de resurse umane a METRO în România este ghidată de misiunea și de valorile organizației și are la bază dezvoltarea abilităților și cunoștințelor profesionale ale oamenilor. Se investește în mod constant în crearea unui mediu de învățare permanentă, în motivarea echipelor și în identificarea talentelor.

,,Dezvoltarea bunelor practici de resurse umane a fost o muncă de echipă de-a lungul anilor și suntem mândri că am obținut această certificare fiind conștienți că transformarea continuă. De altfel, lucrăm la revizuirea și dezvoltarea proceselor de resurse umane, pentru a îmbunătăți în continuare experiența angajaților la METRO: integrarea noilor colegi, procesul de evaluare a performanței și potențialului, precum și digitalizarea proceselor de resurse umane. Este primordial pentru noi să ne adaptăm modul de lucru la contextul actual susținând cultura noastră organizațională”, a declarat Rodica Rapcea, Director Resurse Umane METRO România.

„Chiar și în acest context global sensibil, care cu certitudine a afectat organizații din întreaga lume, METRO România a reușit să mențină atenția către un factor esențial într-o companie - echipa. Suntem mândri să anunțăm nominalizările de anul acesta și îi felicităm pe toți cei care au primit certificarea oferită de programul Top Employers Institute”, a declarat David Plink, CEO Top Employers Institute.

Certificarea Top Employer oglindește angajamentul organizației în a oferi un mediu de lucru mai bun, susținut prin intermediul politicilor și practicilor de Resurse Umane adecvate. Pentru METRO România este important ca angajații să vină la muncă cu plăcere, să se simtă apreciați pentru contribuția lor și să se dezvolte personal și profesional.

Despre Institutul Top Employers

Institutul Top Employers este autoritatea globală în recunoașterea excelenței în practicile cu angajații. Prin intermediul Programului de Certificare al Institutului Top Employers, companiile participante pot fi validate, certificate și recunoscute ca angajator preferat. Înființat acum 30 de ani, Institutul Top Employers a certificat peste 1,600 de organizații din 120 de țări/regiuni. Certificările Top Employers au un impact pozitiv asupra vieților a peste 7 milioane de angajați la nivel global.

Despre METRO

METRO este liderul comerțului cu ridicata la scară mondială, cu sortimente alimentare si nealimentare, specializat în deservirea nevoilor hotelurilor, restaurantelor si restaurantelor (HoReCa), precum și ale comercianților independenți. În întreaga lume, METRO are aproximativ 16 milioane de clienți care pot alege să facă cumpărături într-unul dintre magazinele de format mare, să comande online și să ridice produsele din magazin sau să le fie livrate. De asemenea, METRO susține competitivitatea antreprenorilor și a afacerilor independente prin soluţii digitale şi contribuie astfel la diversitatea culturală în sectorul comerţului cu amănuntul şi al industriei ospitalitatii. Sustenabilitatea este un pilon esenţial al activităţii METRO, compania fiind lider la nivel european la capitolul sustenabilitate, conform Indicelui Sustenabilităţii Dow Jones. Compania operează în 34 de ţări şi are peste 100.000 de angajaţi în întreaga lume. În exerciţiul financiar 2018/19, METRO a generat vânzări de 27.1 miliarde EUR. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.metroag.de.

Marina Zara

Marketing Driver

METRO România

E-mail: marina.zara@metro.ro; pr@metro.ro