Povestea Vioricăi Toader
Nostalgică după copilăria minunată trăită între dealurile comunei Peceneaga și cu Dunărea aproape de casa bunicilor paterni, am decis să-mi petrec maturitatea și senectutea în aceeași atmosferă patriarhală. Am făcut tot posibilul să mă întorc, am cumpărat o casă (cea în care am crescut era ocupată de alți membri ai familiei), și mi-am creat un loc de muncă acolo.
Din anul 2011, când am plecat prin restructurare de post din cadrul Ministerului de Interne – Arhivele Naționale ale României, am înființat un PFA cu care am lucrat până în 2014, prelucrând fonduri arhivistice în cadrul depozitelor creatorilor și deținătorilor de arhivă, respectiv instituții publice. În anul 2012, am avut primii angajați. În 2014, am înființat un SRL, deoarece am considerat că pot să-mi organizez depozite proprii de arhivă și să preiau fonduri create de către societățile lichidate. Am trimis oferte caselor de insolvență, am câștigat încredere și mi-am dezvoltat afacerea. În 2015, deja aveam 7 angajați. În același an, am decis să creez un punct de lucru al societății pe care o administram în comuna dragă sufletului meu și să înființez câteva locuri de muncă pentru prietenii din copilărie care se confruntau cu lipsuri financiare.
După ce am închiriat magazinul universal din comună și am început activitatea, am decis să-l cumpăr. În acest context, am devenit proprietarul unei clădiri din centrul comunei, foarte degradată și care lăsa o impresie urâtă privirii. Am investit mult în modernizarea clădirii, am pus ferestre și un acoperiș nou, și o sursă de energie pe bază de panouri fotovoltaice. În următorii ani, am mai cumpărat și alte hale de depozitare, pe care le-am autorizat pentru serviciul de păstrare și conservare de arhivă și pentru utilizarea documentelor deținute (eliberarea de adeverințe foștilor salariați ai societăților lichidate). Am început să preluăm fonduri din ce în ce mai mari și mai importante, de la foste întreprinderi comuniste din Constanța, Brăila, Tulcea, Călărași, Vâlcea, Galați, Alba Iulia și multe altele.
În prezent, avem la arhivitor 19 angajați, atât în Brăila, cât și în comuna Peceneaga. La parterul magazinului universal, la recomandarea vânzătorilor, am păstrat chiriașii încă doi ani. După, am evacuat spațiul, am amenajat parcare și spațiu verde și, tot cu gândul la oamenii din satul meu drag, am înființat un magazin LaDoiPași, cu ajutorul consilierilor METRO, cu implementarea soluției digitale EPOS și cu încredere în mărcile proprii METRO, pentru că voiam să familiarizez oamenii care nu au ieșit de mult timp din sat, cu autoservirea.
Voiam altceva în satul meu: produse de calitate cu prețuri la vedere, posibilitatea să-și aleagă singuri și să pună în coș și un stoc de marfă diversificată. Sunt foarte mândră de ceea ce am realizat, pentru că citesc mulțumirea pe fețele oamenilor care ne pășesc pragul.