Povestea lui Carmen Dicilea
În vara anului 2019, mă aflam la un punct de cotitură cu magazinul pe care îl conduceam din 2012. Cu toate că puneam suflet în acest mic colț de lume, vânzările nu erau suficiente pentru a ne asigura continuitatea. Era clar: trebuia să găsim o soluție pentru a crește sau să ne închidem porțile. Pe atunci, eu lucram ca analist pentru o bancă din Franța. Tot ce câștigam, investeam în magazin, dar parcă nu era de ajuns. Așa că am început să caut idei, să mă gândesc la ce aș putea schimba.
Câteva zile mai târziu, parcă destinul mi-a arătat calea printr-o reclamă la franciza "LaDoipași". Nu am stat pe gânduri și am completat formularul pentru a afla mai multe. A doua zi, eram deja la METRO Militari, gata să culeg toate informațiile necesare. Totul a mers atât de repede încât, aproape fără să-mi dau seama, semnam contractul. Schimbarea a fost enormă, mult peste așteptările mele. Mă așteptam la o îmbunătățire, dar realitatea a depășit imaginația.
Desigur, începuturile nu au fost ușoare. A fost nevoie de o dedicare totală, de 110%, aș zice. Într-un mediu rural, este greu să schimbi obiceiurile oamenilor, să-i faci să încerce ceva nou. Dar, cu răbdare și perseverență, am reușit să câștig încrederea comunității.
De la un modest magazin de 70mp, în trei ani am evoluat la o construcție de 360mp. A vedea clienți care vin de la peste 10 km distanță doar pentru a trece pragul magazinului nostru este o dovadă că am adus ceva valoros comunității noastre. Acum, cu două magazine deschise și gânduri către un al treilea, simt că am reușit să facem mai mult decât să supraviețuim; am contribuit cu adevărat la dezvoltarea comunității în care trăim.