Povestea lui George Manea
Povestea mea a început acum 11 ani, când am făcut un pas decisiv. După ani de experiență într-un restaurant de lux, în care am învățat de la cei mai buni bucătari chinezi, după participări la competiții de sculptură culinară în Europa, unde am câștigat locuri fruntașe, am simțit că este momentul să împărtășesc cu lumea pasiunea mea pentru arta culinară. Așa a început aventura mea ca antreprenor, un drum în care implicarea personală și selecția atentă a materiei prime au jucat roluri esențiale.
Am pornit afacerea cu ideea de a crea ceva unic, diferit de ce am văzut până acum. Cu un plan bine pus la punct, am decis să am o bucătărie deschisă, să le ofer clienților o fereastră în universul meseriei mele. Credeam că planul mea avea să funcționeze rapid și că numărul de clienți avea să crească cu fiecare farfurie servită. Dar realitatea mi-a arătat că oamenii sunt destul de reticenți când vine vorba despre bucătăria asiatică. Așa că am ales să ies din bucătărie și să încep să discut cu ei, clienții mei. Să îi învăț cum se savurează preparatele, să aflu dacă sunt pe gustul lor și dacă e ceva ce și-ar dori diferit. Și a funcționat, am început să revăd din ce în ce mai des aceleași fețe. Mă bucur că am reușit să le schimb percepția, făcând Chow Fan – orezul prăjit cu pui – nu doar un preparat semnătură al localului meu, ci și un exemplu de mâncare de calitate superioară, dar accesibil ca preț pentru toți.
Încetul cu încetul, oamenii au început să mă vadă ca pe un prieten de-al lor, iar acum mulți mă sună înainte să plaseze o comandă, să se asigure că sunt în bucătărie. Așa au ei siguranța că preparatul lor este la fel de bun cum i-am obișnuit, gata și rapid. Pe scurt, îmi oferă încredere să dau mai departe doar ce e mai bun.
Nu pot să neg că au fost momente în care m-am simțit copleșit, mai ales atunci când am rămas singur în bucătărie, în timpul pandemiei. Oamenii din echipa mea s-au reprofilat și au plecat. Am rămas singur o perioadă lungă în care am făcut eforturi mari să țin ușa deschisă, chiar dacă a însemnat să lucrez 12-14 ore pe zi. A fost foarte greu să duc singur totul în spate și am învățat cât de important este să ai o echipă. Dar, dragostea pentru ceea ce fac și dorința de a oferi mereu ceva special comunității din jurul restaurantului meu m-au făcut să merg mai departe.
Cu trecerea timpului, mi-am dat seama că cea mai mare provocare este să țin pasul cu nevoile clientulului. În fiecare zi, trebuie să răspund cerințelor oamenilor, iar pentru un restaurant, asta presupune o multitudine de lucruri. Cea mai mare piedică este materia primă, care, chiar dacă piața a evoluat considerabil în ultimii ani, este în continuare greu de procurat pentru preparatele asiatice. Iar pentru mine, contează mult ceea ce pun în farfurie, farfuria e pionul principal, ea face diferența. Munca mi-a arătăt că cea mai mare pasiune a mea e să văd farfuria goală. Asta înseamnă că preparatul meu a fost bun și că munca mea este apreciată. Clienții mulțumiți înseamnă obiectiv îndeplinit.
Pentru mine, antreprenoriatul a însemnat multă muncă și perseverență, dar a meritat. Așa am reușit să deschid încă un restaurant și mi-am propus să nu mă opresc aici. Dacă ar fi să ofer un sfat următoarei generații de antreprenori, le-aș spune să aibă curaj, răbdare și încredere în produsul pe care îl oferă clienților.
