Povestea Doinei Bubuleandra
Povestea mea începe imediat după revoluție, în 1991, când, împreună cu soțul meu, am decis să pornim pe un drum nou. Ne doream libertate, să luăm decizii pe cont propriu. Am fost prima societate privată din Constanța cu produse alimentare. În doar trei ani, aveam deja opt magazine deschise în Constanța și peste 200 de angajați.
Meseria asta a fost întotdeauna pasiunea mea, preluată din familie. Am crescut văzându-i pe bunicii și pe părinții mei muncind în comerț, în măcelărie și alte afaceri pe care le-au avut. Mi-a plăcut foarte mult comerțul, cu mărfurile aranjate la linie. Încă îmi aduc aminte cum, chiar și pe vremea lui Ceaușescu, înainte de ‘89, directorul firmei unde lucram venea și îi cerea voie soțului să mă duc să aranjez alte magazine, pentru că toată lumea iubea cum le decoram și așezam lucrurile. Mi-a plăcut, chiar mi-a plăcut, nu mi-a fost greu.
Oamenii nu aveau încredere în privatizare după revoluție. Toată lumea îi spunea soțului să nu mergem mai departe cu privatizarea pentru că va fi greu și nu vom reuși. Dar noi nu am ascultat, noi am pus umăr la umăr și am mers mai departe. Bineînțeles, a fost și concurența, lângă Otellya s-a deschis un alt magazin care a închis după foarte puțin timp. În fiecare cartier în care am deschis magazine am avut concurență. Dar noi, chiar și când nu găseam zahăr sau fructe, am fost inventivi, aducând marfă cu vapoarele întregi și descurcându-ne cum am știut mai bine.
Totul părea să meargă ca pe roate, până în 1995, când am rămas văduvă. A fost o lovitură grea, dar am refuzat să închid firma. Am continuat să lupt, să merg înainte și METRO a fost alături de mine în fiecare zi. Când mă uit în urmă, cea mai mare realizare a mea este că am reușit să țin afacerea pe linia de plutire și după pierderea soțului meu. Când el nu a mai fost, fiind femeie singură, au fost mulți care au încercat să profite de mine. Aveam 16 mașini, remorci, aveam și restaurant, am avut de toate. Dar cu fiecare lege nouă, mă întrebam: „Cum să fac față la toate astea?”. Zi de zi, fără să am pe cineva de încredere pe lângă mine, mi-am dat seama că puteam să mă bazez doar pe mine.
Am ținut mereu prețurile cât mai accesibile, gândindu-ne la nevoile oamenilor. Toată Constanța știe că la Otellya găsești tot ce îți trebuie, la prețuri corecte. Am avut momente când m-am gândit să renunț, să închiriez magazinul, dar nu puteam să stau departe. Am încercat, dar inima mea era acolo, printre rafturile pline de marfă și clienții noștri fideli. Eu am fost mereu pentru oameni și oamenii au văzut asta. Când oamenii vin la mine, nu vin doar să cumpere. Mă întreabă, îmi cer părerea, îmi povestesc de familie, de probleme. Dacă am ușa închisă și pun afiș cum că mă duc în spate, imediat mă sună: „Ați pățit ceva? Vă e rău? Aveți nevoie de ceva?“.
Cea mai mare lecție pe care am învățat-o a fost să nu am încredere în nimeni, nici în soră, nici în alte rude, doar în propria mea persoană. Dar chiar cu toate greutățile și lecțiile de viață primite, chiar și acum, la 70 de ani, iubesc ceea ce fac și vreau să las în urmă ceva valoros copiilor.
