fructe-legume-toamnă

Fructele și legumele preferate de români toamna

România se află pe locul 5 în Uniunea Europeană la producția de fructe și de legume. Românii își schimbă stilul de viață într-unul mai sănătos și aleg să consume din ce în ce mai multe alimente proaspete.

Atunci când doresc să cumpere fructe sau legume, cei mai multi dintre orășeni (33,4%) sunt atenți la prospețimea acestora, al doilea criteriu ca importanță fiind aspectul (20,5%). În același timp, 15,5% sunt foarte atenți la originea produselor. În acest context, 67,3% dintre participanții la studiul realizat de MEDNET Marketing Research Center au declarat că preferă să cumpere fructe și legume proaspete autohtone, fără a fi o condiție esențială pentru achiziționarea acestora.

Principalele fructe pe care românii le preferă toamna sunt merele și strugurii.

Merele sunt în sezon din august până în noiembrie. 79% dintre români au răspuns că mărul este fructul lor preferat, într-un studiu realizat în 2012. Peste jumătate dintre cei întrebați, mănâncă mere cel puțin o dată pe zi.

Strugurii care apar în luna octombrie tind să fie mai dulci, datorită temperaturilor scăzute din timpul nopții care îi ajută la producerea de zahăr. Aceste este principalul motiv pentru care lunile octombrie și noiembrie, mulți români aleg să se bucure de gustul lor.

Perele, gutuile, prunele, kiwi, dar și dovleacul sau cartofii dulci sunt printre fructele și legumele pe care românii le-au încercat tot mai des în ultimii ani.


Prepararea cărnii de porc

Bucățile mari de carne de porc pot fi gătite în nenumărate feluri. Fripturile de porc suculente impresionează prin gustul intens si textură, iar partea cu inserții de grăsime are cea mai bună savoare atunci când este gătită în cuptor.

Mușchiuleț de porc preparate traditionale Ultrafresh

Delectare ușoară într-o crustă crocantă

Cei care doresc să servească o carne la grătar nu se vor gândi, probabil, la pui în primul rând. Cu toate acestea, gustul cărnii de pui la grătar este unul cu totul special, dacă acesta este pregătit ca la carte. Fie că este doar o pulpă, fie o carcasă întreagă, puiul poate fi preparat la foc în multe variante – atât timp cât carnea slabă și ușoară se prepară lent.

Ultrafresh

Portocale - gustul proaspăt și suculent

Portocalele cresc în toate părțile lumii și pun prospețime în farfurie.

Fructe si legume